Câte tăceri s au strâns, iubito,
Și au umplut atâta spațiu
De azi suntem îmbrățișați,
Dar la antipozi, fiecare,
Eu la Sud si tu la nord,
Eu la nord si tu la Sud,
Mereu voind sa ne îmbrăcam
În cuvinte iubirea când ea,
Așa în goliciunea sa,
Avea puterea să ne îmbrace
Ființele cândva într- o îmbrățișare
De care mie azi mi e dor, iar tie nu,
Maine, ție ți- e dor, iar mie nu,
Of, Doamne, cât doare cuvântul
că l-aș lua ca de urechi,
Un copil,cand e prea ștrengar,
L-aș trage, ușor, de vocale
Apoi, aș înghiți silabele una, câte una,
Să nu mai rămâie nimic
Niciun cuvant spus, nespus sau de spus,
Căci, vezi tu, iubito, ziua in care
Am invatat sa vorbesc a fost ziua,
În care am cerut sa încerc,
Din adevăr sau minciună,
Cunosc, nu cunosc,
A fost ziua, in care am cazut
Singuri, din edenul iubirii noastre,
Într- o sălbăticie pustie a pământului gol
Iar mie de tine, de noi mi-e tot dor.